Cu ce se diferențiază Bergodi de Lăcătuș? Cristiano se pare că a reușit să resusciteze în doar trei zile pofta de muncă a jucătorilor
„Ne trebuie liniște, că vine strategia Bergodi”, spunea mândru Gigi Becali de ziua sa, ocazie cu care l-a prezentat oficial și pe tehnicianul italian. Calitățile pe care patronul Stelei le-a remarcat la noul antrenor s-au regăsit imediat în antrenamentele din Austria. Seriozitate, muncă, disciplină și, mai ales, schimbarea de stil pe care Becali și-o dorea de mult timp. Mulțumită e toată lumea momentan, inclusiv jucătorii, care au regăsit plăcerea antrenamentelor, iar suporterii așteaptă reticenți să vadă cum un mercenar străin se va impune în fața lui Becali.
BERGODI
Cristiano Bergodi a deschis în cele trei zile de cantonament două dintre cele șase ședințe de antrenament pe care le-a avut programate în Austria. Ascunși în Alpi, roș-albaștrii s-au dezvăluit prin intermediul presei în fața suporterilor.
LĂ‚CĂ‚TUȘ
Spre deosebire de noul antrenor al Stelei, Lăcătuș transformase în regulă de aur izolarea față de mass media și fani. La ordinul „Fiarei”, formația din Ghencea nu a mai avut un antrenament deschis în ultimele șase luni, lucru care s-a văzut și în jocul echipei.
Dorința lui Gigi Becali, care voia rapid promovarea unor talente din pepiniera proprie, și-a găsit răspuns în strategia lui Bergodi. Italianul a lucrat intens la antrenamentele din Austria cu tinerii și le-a acordat acestora o atenție sporită.
Lăcătuș nu era adeptul infuziilor din curtea Stelei. El nu apela la Rusu, Onicaș, Filip sau Ionescu, preferând să se bazeze tot pe jucătorii experimentați, dar ieșiți din formă. „Nu poți face treabă decât cu jucători care au experiență”, era una dintre replicile preferate ale „Fiarei“.
Constrâns și de perioada scurtă pe care o are la dispoziție până la primul meci oficial, el a trecut direct la antrenamentele cu mingea și insistă pentru un joc bazat pe multe pase și în viteză. Din nou strategia italianului coincide cu dorința lui Becali.
Antrenamentele din era Lăcătuș aveau drept bază acumulările fizice. Alergări în exces, gărdulețe și, important, totul coordonat de Pedrazzini. Planul tactic al „Fiarei” era simplu: pe benzi, apoi centrare pe vârf. Falimentar, dacă ne gândim că Steaua a avut o medie de doar 1,3 goluri pe meci.
Una dintre condițiile lui Bergodi a fost cooptarea în staff a lui Renzo Rossi și a lui Ionel Colonel. Team-managerul pregătește antrenamentele și, mai ales, studiază adversarii, în timp ce noul preparator fizic este considerat unul dintre cei mai pricepuți din România.
Lăcătuș a fost obligat să lucreze numai cu oameni impuși de Becali: Massimo Pedrazzini, finul patronului, Mihai Teja și Marius Ianuli, doi nepoți ai lui Gigi. Deci „Fiara” nu a avut parte de siguranța loialității colaboratorilor, iar relațiile dintre membrii staffului nu erau cele mai bune.
Cristiano Bergodi pare să abordeze același stil cu care Cosmin Olăroiu a reușit să-și facă viața ușoară la Steaua: „Zi ca el și fă ca tine”. Promovarea tinerilor și jocul în viteză pe care le pregătește l-au cucerit pe Becali, care astfel a prins încredere în noul tehnician. Rezultatele s-au văzut atunci când a reușit să curețe lotul de jucători care nu-i erau pe plac, gen Lovin sau Pleșan.
Pe vremea foștilor antrenori ai Stelei, componența lotului era stabilită aproape exclusiv de Gigi Becali. Unul dintre exemple este Florin Lovin, care a avut probleme atât cu Gică Hagi, cât și cu Lăcătuș, ambii trimițându-l pe mijlocaș la echipa a doua. De fiecare dată patronul a trecut peste capul antrenorilor și l-a readus pe „Ață” la prima echipă. "O comparație între Lăcătuș și Bergodi se va putea face abia la finalul sezonului. Până acum nu am văzut nimic din antrenamentele acestei veri" Tudorel Stoica, fost căpitan al Stelei
"Bergodi face, știe ceva! Pe unde a fost, rezultatele sunt controversate, nu a avut mari performanțe. Marius nu m-a încântat: Steaua pe vremea lui nu a jucat nimic. Oricât de fraieri erau fotbaliștii, el trebuia să-i învețe ceva, dar nu a făcut-o" Liță Dumitru, fost mijlocaș la Steaua
"Lăcătuș nu a reușit să facă performanță la Steaua și din cauza atmosferei negative de la echipă. Îi doresc lui Bergodi să-i ducă pe steliști acolo unde ei merită să fie, adică în Ligă" Adrian Bumbescu, fost fundaș la Steaua
"Lăcătuș era mai direct. Îi plăcea să aibă lucrurile sub control și voia de la fotbaliști să joace cu inima, așa cum făcea el. Bergodi e mai minuțios, se apleacă mai mult spre tactică și vorbește mult cu jucătorii, mai ales cu cei tineri. Este și diplomat" Miodrag Belodedici, fost fundaș Steaua
"Lăcătuș a venit cu sufletul la Steaua, mai ales a doua oară. Bergodi nu a stat niciodată un sezon întreg la o echipă, dar e un antrenor bun" Emeric Ienei, fost antrenor Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER